Mihnea Chioveanu, golgheterul campionatului
May 17, 2012
Jucătorul formaţiei CSM Digi Oradea, Mihnea Chioveanu, este golgheterul celei de-a 81-a ediţii a Superligii Naţionale, care s-a încheiat astăzi. Centrul campioanei a reuşit să înscrie de 87 de ori, în sezonul 2011-2012, fiind premiat cu trofeul "Novac Gruia" de către Federaţia Română de Polo. Cel mai tehnic jucător, premiat cu trofeul "Aurel Zahan", a fost ales un alt component al campioanei României, Nicolae Diaconu. Dinamovistul Dragoş Stoenescu a fost desemnat cel mai bun portar al campionatului, fiind premiat cu trofeul " Florin Slăvei" iar tehnicianul formaţiei CSM Digi Oradea, Laszlo Toth, a fost ales cel mai bun antrenor, primind trofeul " Constantin Vasiliu".